Alb/Negru, Spatiu, Timp...

[Cristian Chitaru]

“Cred ca imaginile alb/negru sunt in mod intrinsec mai frumoase decat cele color. Cred ca n-am vazut niciodata o fotografie color intr-adevar extraordinara. Cand ma gandesc la fotografii reusite, de indata ma gandesc la alb/negru” – Irving Penn

Eterna lupta ideologica dintre alb/negru si color te duce poate cu gandul la o alta “lupta”, de aceasta data “titanica” – desi in scrierile vremurilor pare o joaca de copii-, dintre Michelangelo si Leonardo.
Desi comparativ cu “titanicul”, prezenta “lupta” este minimala, merita totusi indiscutabil atentia cuvenita.
“Minimal” , in contextual de fata nu se refera la “luptatori”. Titanii raman inca neegalati…
“Minimal” trebuie receptat ca un plan “inferior” numai din punct de vedere “spatial”.
Daca titanii se luptau (intentionat fara ghilimele!) pentru suprematia “3D” sau “2D”, “luptatorii fotografici” de azi se lupta in cadrul “limitat” al 2 D-ului folosind drept “arme” doua forme ce releva  de fapt aceiasi esenta: lumina. Lumina necomprimata, universala, fundamentata fizic prin teoriile corpuscul-unda si teoriile ce descriu fiziologic perceptia si receptarea ei, si lumina “comprimata” , “esentiala”: acea lumina inexistenta in Univers (Negrul), si acea lumina “totala”,  Albul, la fel de existenta si Universala.
Prin subtile combinatii “0-1” , digitalul se transforma in analogic printr-o multitudine de esantionari si cuantificari non-finite din punct de vedere pur fizico-matematic, si  finite (dar poate infinite…)  din punct de vedere al perceptiei afective. Capacitatea de perceptie afectivo-senzoriala a omului determina in ultima instanta acest finit-infinit/si chiar non-finit…
Inainte insa de a incerca macar (fara pretentia de a finaliza- e imposibil si inutil) sa vedem ce se intampla in acest bidimensional fotografic, poate ar fi interesant sa “ne aruncam” o privire catre Titani si armele lor…
Strict din punct de vedere artistic, Michelangelo a castigat.
A facut ca piatra sa nu mai fie piatra. Se spune ca dupa ce a terminat “Moise”, a spus:”Si acum vorbeste”. Personal, nu l-am vazut vorbind, dar l-am vazut respirand. Cine l-a vazut, stie ce spun…
La o prima vedere s-ar parea ca i-a fost mai usor, “ s-a miscat” intr-un spatiu real, tridimensional, si asta l-a ajutat mult, insa, insa,…,”Geneza” si “Judecata de Apoi”  releva o capacitate unica de a transpune tridimensionalul in bidimensional.
A fost un “magician” “tri-bi” la o scara superioara lui Leonardo. Complexitatea Genezei si a Judecatii intrece cu mult spatiul si timpul lui Leonardo.
Nu a fost pictor, singur a recunoscut, dar acest “handicap” s-a transformat prin vointa Divina in “ceva” ce a remodelat “asa zisa” bariera a Spatiului…
Cat despre “3D”-ul lui Michelangelo…A fost sigurul din acele vremuri, pline de altfel de adevarate Spirite,! care a reusit sa faca ceva cu “ blocul Ducio”, un bloc de marmura teribil de fisurat, abandonat de mult, din care nimeni, nici un sculptor nu a putut sa scoata nimic…
El a putut. Si a putut pentru ca a fost singurul! care a vazut ca Spiritul exista prins in piatra. Printr-o banala si cumplit de simplista analogie, am putea spune ca a fost adeptul “metodei substractive”, nu “aditive”.
Piatra ca substanta este tridimensionala, dar “piatra” lui Michelangelo este tridimensionala chiar daca este perceputa bidimensional, ca un tablou, ca o fotografie, iar acest fenomen  perceptual ar putea fi denumit "Magie a Spiritului".
Piatra lui Michelangelo, dincolo de Spatiul , dar si in/prin Spatiul pe care il releva ca mijloc “tehnic” de expresie, prin analogicul cromatic al unei esantionari si cuantificari finite (Albul-Gri al pietrei) a Luminii comprimate, conduce la  o a patra dimensiune, cea temporala.
In continuare “vom elimina” o dimensiune,  raportandu-ne strict la lumea bidimensionala (dar atentie:! “bi”, raportat numai strict la Spatiu!)  specifica  fotografiei. Fotografia contine in ea insesi si reuseste total sa redea si o alta dimensiune, Timpul.
Vom “elimina”  reala “adancime”, pe care insa o vom substitui –nevoiti fiind- cu Paolo Uccello, Massacio, Giotto, perspectiva geometrica… si Titanicul “sfumato” – asa zisa “perspectiva aeriana”.

[DanielTomiuc]

...ca o "hrana" pentru spirit.
____________________________________
Emotionant, pentru prima data imi sta un nod in gat, si nu pot spune mai mult.... Agora isi revine.

[scurtu alex]

foarte frumos conceput!! mi-a facut placere sa il citesc. Acum revenind la fotografia a/n, sunt de parere ca e mult mai expresiva decat cea color. Si cu toate ca de multe ori o fotografie arata bine si color, cand se transforma in a/n, devine altceva.

P.S. pentru d-l Chitaru, tot respectul

[Cristian Chitaru]

4D-ul a existat  de la “facerea lumii”. Ne e greu, daca nu imposibil, sa ne imaginam “ceva” inainte de Big-Bang si dupa Big- Crunch. Nu putem concepe o lume bi-dimensionala. Poate exista, dar nu pentru noi. Timpul Universal face numai ce vrea El, se dilata si se contracta fortat de celelalte 3 dimensiuni. La randul sau le determina, dar in ultima instanta toate patru sunt determinate si echilibrate de gravitatie. La limita, acea a vitezei luminii, Gravitatia contracta si dilata antagonic Spatiul si Timpul; Spatiul se dilata, Timpul se contracta. Oscilatiile fotonilor determina analogicul perceput de creier ca fiind culori.
Spatiu 3D, Timp, Culori…Dimensiuni pe care frecvent le ignoram. Ne miscam “in ele” dar le ignoram; si le ignoram pentru ca stim ca ele exista in timpul scurtei noastre treceri prin Timp. Ne-am prea obisnuit cu ele. Mai importante sunt supravietuirea fizica si cea morala, a doua, de  multe ori prezenta la limita inferioara…
Plictiseala. Omul se plictiseste. Omul se plictiseste de 3D-ul camerei, a masinii, a muntilor, a oceanelor…Omul se plictiseste de Albastrul cel mai Albastru, se plictiseste de
Verdele infinit al campiilor, se plictiseste de Galbenul nisipurilor atinse atemporal de Albastrul apei, se plictiseste de Rosul campiilor de mac, se plictiseste de analogicul oscilatiilor fotonilor dintr-o supernova…Poate s-a plictisit si de curcubeu. Mai tresalta din cand in cand la vederea lui, dar poate ca numai din obisnuinta…
A fost curios sa afle ce gaseste in Albastrul cel mai Albastru. Si a intrat in el. Si s-a minunat. Si acolo a vazut un analogic, un analogic superb, dar un altfel de analogic. Un analogic linistit, nu zbuciumat ca cel din supernove…Dar degeaba, tot nu e multumit…
Omul s-a plictisit. S-a plictisit in Analogicul  care i-a fost harazit. S-a ridicat cu sacrificii mai sus, pe varfuri,…,si apoi si mai sus, dincolo de varfuri. Nu s-a saturat, si a coborat cu sacrificii in adancuri, in dorinta de a alunga plictiseala Analogicului.
Omul s-a plictisit cu atat mai mult cu cat pana si imagistica timpului in care exista a devenit 3D.
Oscilatiile monocromatice ale fotonilor il duc inutil intr-o lume 3D ireala de fapt, paralela cu cea reala si inutila…
Ii este permisa incercarea de a alunga plictiseala. El stie asta, dar, El este vesnic nemultumit…
Sa fii vesnic nemultumit intr-un infinit plin de splendori,…, e cam greu de inteles.
Poate Omul greseste transformand Infinitul in Finit, asta face, si cu buna stiinta.
Oare va fi pedepsit? Se spune ca toate au o limita…

Nu, nu va fi pedepsit. Ii sunt permise multe. Divinitatea este permisiva.
Din plictiseala, a inceput sa se sature de Analogic. Incepe sa caute instinctiv, fara sa-si dea seama poate, altceva…
Si a gasit acel “altceva”, un “altceva” ce este si un “dincolo”.
L-a gasit coborand tot mai adanc in Albastrul cel mai Albastru, acolo unde fotonii se sting, acolo unde Analogicul devine un “zero” digital.
L-a gasit urcand tot mai sus, dincolo de varfuri, acolo unde fotonii, mergand pe cai inguste nu deranjeaza un Analogic non-finit devenit un “zero” digital.
L-a gasit acolo sus, dincolo de varfuri, acolo unde fotonii mergand pe cai 4D deranjeaza
un Analogic non-finit devenit un “unu” digital.
L-a gasit si s-a gandit (ca Divinitatea e permisiva), sa se joace putin cu Spatiul si Timpul.
Sa comprime non-antagonic, si Spatiul, si Timpul. Sa elimine dar/si sa transforme Dimensiuni.
Si sa le aseze pe o hartie…
De asta data Esential.
Si asa a scapat de plictiseala…

[Cristian Chitaru]

In spatiul fotografic 2D, dimensiunea inexistenta se substituie “artificial” prin cele doua perspective: geometrica si aeriana. Mentinandu-ne in acelasi spatiu analogo-digital putem asimila perspectiva geometrica cu analogicul, iar cea aeriana cu o combinatie intre analog si digital.
Perspectiva geometrica reprezinta bazal un “continuum variational” al punctelor ce definesc o imagine. Variatia distantelor dintre doua puncte se percepe continuu si constant cu acelasi gradient in sens crescator sau descrescator: (IM1)

[Cristian Chitaru]

Spatiul 2D este nedeformat. Deformarea spatiului 2D prin perspectiva analogica (continua) se poate realiza “artificial” si cu un gradient non-liniar “construit” pe baza seriilor cu exponent >1. Graficul nu mai reprezinta o dreapta (y=ax), ci poate reprezenta curbe de tipul y=ax exp2, y=ax exp3, etc.
Acest tip de perspectiva geometrica, analogica si non-liniara se poate realiza prin deformari spatiale de natura optica (superangular).

                                                                       ***

Perspectiva aeriana separa planurile si prin modalitati “digitale”. Dunele desertice de nisip fotografiate in momente relevante este poate exemplul cel mai sugestiv.
Perspectiva “digitala” este corelata cu o alta “dimensiune” specific fotografica, cea cromatica: (IM2)

[Cristian Chitaru]

Planurile sunt separate brutal prin cromatica, fie ea chiar si o cromatica esentiala, alb/negru.
Aici nu raportul dintre dimensiunile celor doua elemente (pasarea si norul) determina repartizarea acestora in “adancime” – in imagine raportul este evident ne-real!
Separarea planurilor se face cerebral prin perspectiva aeriana “de tip” digital, bazata pe contraste cromatice.

                                                               ***

Titanicul “sfumato” reprezinta o perspectiva aeriana de tip analogic, trecerea de la un plan la altul facandu-se continuu.
Daca in cazul perspectivei geometrice continua si analogica, “adancimea” este simulata de distanta dintre puncte, in cazul perspectivei aeriene continua si analogica, “adancimea” este simulata cromatic prin stralucirea, saturatia / contrastul relativ pixelilor/dintre pixeli. (IM3)

[Cristian Chitaru]

Asa a scapat Omul de plictiseala…, modeland cerebral prin imagini realitatea bruta prin “magii” la prima vedere extrem de brutale (eliminarea unei dimensiuni organice), dar in fond atat de subtile…
Dar nu s-a oprit aici.

[Cristian Chitaru]

Realitatea imagistica este acum transpusa “artificial” fie pe un suport celulozic, fie adusa intr-un spatiu virtual electronic. Indiferent de modalitatile de transpunere, procesul afectivo-mental creator apeleaza alternant si suprapus partial la mijloace de “compresie” (si chiar de eliminare a unei dimensiuni) si la mijloace de “expandare-distorsionare” (deformarea spatiala 2D prin utilizarea superangularului - perspectiva geometrica, analogica si non-liniara). Un exemplu de suprapunere partiala poate fi considerata compresia cromatica “peste” expandarea-distorsionarea superangulara. Desaturarea selectiva a unui “camp de linii” deformat superangular ar putea constitui un exemplu de suprapunere mai mult sau mai putin partiala.
Desigur, problematica spatiala in fotografie poate fi una ilimitata. Parafrazand in alta “dimensiune” ceea ce spunea despre Michelangelo Giorgio Vasari, “Niciodata nu se va putea spune despre el, tot ceea ce ar trebui sa se spuna”, putem inlocui oarecum “Michelangelo” cu “spatiul”  fotografic.
Considerand-o acum ca fiind ilimitata o vom “abandona”, dar nu din comoditate, ci din dorinta de a analiza –desigur, incomplet - si dupa puterile noastre alte doua “dimensiuni – spatii” ce definesc imagistica fotografica: “spatiul” cromatic si dimensiunea temporala.

                                                              ***

In fotografie, spatiul cromatic real poate fi aproape numai comprimat, niciodata expandat. “Aproape numai”, pentru ca, de exemplu, redarea fotografica a unui copac de “un verde infinit” “plutind” in ceata este deja comprimat cromatic natural la nivel de perceptie optico-cerebrala. Fotografiat chiar si in modul “color”, acesta poate fi perceput comprimat. O eventuala desaturare este absolut inutila.
Expandarea spatiului cromatic nu este posibila decat daca se doreste o saturare cromatica, dar din nefericire aceasta saturare este deseori prea “tipatoare”, in total dezacord cu cadrul imagistic general si real. Manipularea realitatii este permisa, dar numai cu precizarea clara a conditiilor “de finalitate” fotografica. Cromatica subacvatica naturala a oceanelor “calde”, cromatica padurilor montane toamna,…, nu poate fi “expandata”… de “nici un PS”!
Daca spatiul cromatic nu poate fi expandat,…el poate fi…comprimat!
Cromatica pe fundamentala reala “ROGVAIV”, - nu  cea RGB artificiala si comprimata din ratiuni pur tehnologice -, cu poate non-finite  infinitezimale  armonici raportate la fundamentala, se comprima sublim in…,…fotografia alb-negru, convertind FORMA in ESENTA…

[Cristian Chitaru]

Cromatic, curcubeul nu este Esential. Esential este procesul care-l formeaza. Cromatica necomprimata releva numai Forma. La randul ei, Forma releva Esenta (fizica care-l produce). Forma este determinata de Esenta. Relatia dintre Forma si Esenta este total definita “vectorial” prin “unidirectionalitate”: Esenta---> Forma. Esenta determina Forma.

Cromatic, coloritul pestilor exotici nu este Esential. La o prima vedere pare esential: asigura supravietuirea, insa Esential este pestele in sine ce genereaza cromatica necomprimata. Nevoia de a supravietui determina cromatica. Nevoia de a supravietui este esentiala, ea este Esenta. Si aici, Esenta determina Forma.
In aceste doua exemple aleatorii, prin Forma intelegem Cromatica, ne plasam in “spatiul cromatic”, nu in Spatiul 3D.
“Pietrele” lui Michelangelo sunt monocrome, cromatica este comprimata maximal.
Oare poate spune cineva ca aceste “pietre” nu sunt Esentiale?...
Si atunci?...Cum ramane cu spatiul cromatic? Cum “ne miscam” in el pentru a releva Esenta? Ce modalitati de a-l aborda folosim? Cat folosim din el pentru a releva Esenta? Si cand, in ce context compozitional si ideatic? Anihilam brutal cromatica necomprimata? Daca da, cu ce mai ramanem? Oare celelalte “instrumente” imagistice (redarea formelor, compozitia, perspectiva(ele)…) sunt suficiente pentru a releva Esenta?
Credm ca da. Daca ne mentinem in acest context si consideram si  cele mentionate anterior, mai exact ca in fotografie Spatiul 3D este perfect reductibil  la Spatiul 2D, si aceasta reductie este perfect acceptabila,da: alaturi de celelalte “instrumente”, cromatica comprimata poate releva Esenta.
Pentru a sintetiza si clarifica spatiul cromatic comprimat la care ne vom referi in continuare, il vom “despica” in alte doua subspatii:
-spatiul cromatic comprimat “Ansel Adams”, cromatica cu tonuri de gri – cromatica cenusie (CC).
-spatiul cromatic comprimat bi-tonal, cromatica “cu numai doua tonuri extreme”,  
  numai Alb si Negru – cromatica alb/negru. (CAN).- de fapt, paradoxal!,  
  cromatica  TOTAL expandata!, Albul fiind de fapt “toate culorile”….
Fotografia alb/negru are capacitatea de “a focusa” pe Esential. Pe Idei, fapte si Sentimente.
Are capacitatea de a “elimina” un surplus Formal, ne-Esential.
Pur fotografic, desaturarea este un procedeu substractiv. Printr-o analogie (stupida si idioata dintr-un anumit punct de vedere!, dar,…, iertat sa fiu…), as compara desaturarea cu…(imi fac curaj…), cu…, iertare… procedeul…-nu, nu-i bine…, viziunea…- e si mai rau!!!...hai sa zic modalitatea prin care “M…” (in contextul de fata nu am curajul sa-I scriu numele…) extragea Esenta dintr-o Forma amorfa. Esenta era “acolo”, in piatra.
NB. Michelangelo a fost primul sculptor care a vazut efectiv forma ascunsa in piatra. In timp ce altii “se chinuiau” "sa faca” o forma (aditiv), Michelangelo indeparta surplusul, forma era deja existenta “acolo”…(substractiv)
Comprimarea cromaticii trebuie facuta primordial mental.

[Cristian Chitaru]

“Fotografia alb/negru are capacitatea de “a focusa” pe Esential. Pe Idei, fapte si Sentimente.”

[Cristian Chitaru]

Cromatica Alb Negru (CAN) , Img4, releva Esentialul, “focusand” pe Idei, fapte si Sentimente.
Idei: ce-ar fi sa mai incerc inca o data?
Fapte: deplasarea unei greutati.
Sentimente: suferinta si fericire.
Incerca de multe ori…La fiecare incercare coloana vertebrala parea ca se rupe. In linistea de gheata parca o auzeai paraind. Cobora in cateva clipe undeva in vale, intr-un neant Alb, departe…, liber si fericit, pentru ca apoi sa urce iar si iar, si iar,…,chinuit, indurerat, inlantuit si totusi fericit…Isi gasea Fericirea in Suferinta…
Imaginatia determina in mare parte Fotografia. Imaginati-va acest cadru realizat intr-o cromatica necomprimata. Copaci cenusii, frunze de un “verde infinit”, un cer de un Albastru cel mai Albastru, pete ruginii cazute din toamna care se apropie…
Da, Nostalghia te umple si te face sa visezi…, sa visezi la Timpuri trecute si viitoare…
Nostalghia plina de cromatica necomprimata iti indulceste suferinta cea vesnica din suflet, dar te “face” sa uiti suferinta acelui amarat care cara chinuit un bustean numai si numai pentru a avea azi si poate si maine ce manca…
El traieste numai in Timpul si Spatiul Lui. Un Timp uniform si un Spatiu limitat. Fara Verdele cel infinit aflat undeva putin mai sus in coroana copacilor, fara un Albastru cel mai Albastru aflat undeva mai sus…intr-un Spatiu ilimitat, fara ruginiul pe care calca dar nici nu-l vede…
Nici macar nu aude. Isi aude numai propria respiratie gafaita, isi aude numai vertebrele paraind, isi aude numai pasii rascolind Albul pur pe care-l percepe numai material. In El, in Sufletul Lui nu exista Alb… Exista numai Negru si mici pete de Cenusiu dar pe care nu le percepe…
Si totusi parea fericit…Transforma in el insusi Negrul in Alb. Transforma Nimicul in Tot.
Negrul unei existente poate ratate albita efemer de iluzia unui pahar…
Si in jurul lui exista atat de mult Alb…

[Cristian Chitaru]

Vine dintr-un Nimic, aproape golit de Spirit. Se ghemuieste intr-un Cenusiu existential care pentru El inseamna aproape un infinit. Negrul cel Nimic incepe  sa se amestece cu Albul cel Tot. Trupul chinuit si rece incepe sa se umple iar de Spirit. Exista o sansa de salvare!
Mai are mult de urcat… dar va fi  din ce in ce mai usor. Incet, se va ridica sprijinindu-se de o limita a existentei care insa acum il va ocoti. Desi fragila, o alta limita il va opri sa cada iar in Nimic. Desi limitat, drumul Lui devine sigur. O Libertate finita va deveni dupa un Timp un infinit de Libertate…
Tot mai plin, va ajunge intr-un Spatiu si Timp cuspidale. Se va opri.Va privi inca o data la Nimicul din care vine…Aici se va hotari: Nimic sau Tot. Voluptatea zborului, ultima si suprema, il va ispiti. Oare de Acolo vin Eu? De Acolo, de jos, din Nimic vin Eu? Pare imposibil! Oare in Acolo nu exista nici macar un punct de “Tot”?...
Din “Acolo” isi muta privirea in “Dincolo”. Din Jos in Sus. Din Nimic in Tot. Din Negru in Alb. Alege Dincolo.
Incepe sa urce pe o poteca suficient de protectiva in stanga. In dreapta nu exista protectie. Oricand poate aluneca pe poteca inclinata spre Dincolo. Poate alege liber: se opreste aici intr-un Dincolo semi-finit sau urca spre un Dincolo plin de Libertate non-finita.
Cromatica Cenusie (CC) impune perceptual implicit si explicit stari “concentrate” si fundamentale.
Perspectiva geometrica, analogica si non-liniara corelata cu Cromatica Cenusie pot determina total si nedistorsionat din punct de vedere al perceptiei un spatiu imagistic 2D.

[Cristian Chitaru]

Efectul “concentrativ” al perspectivei si al CC poate determina total o “lume” reala 3D comprimata imagistic 2D.
Limite fragile ce protejeaza o poteca instabila fara puncte de sprijin de un colaps in Nimic.
Un lung drum plin de pericole spre un final posibil determinat de “Nimic”.
O iluzie extistentiala. Albul poate simboliza aici o ispita perfida si macabra.
Sau poate simboliza “un fericit ultim drum”…
Img.8 poate avea si valente temporale. “Comprimarea”  spatiala din “planul indepartat” coincide si cu o compresie temporala relevata chiar de…CC. Cenusiul se transforma in Negru putand simboliza un Timp total deformat, poate chiar inexistent (Black Hole).
Paradoxal, insa comprimarea spatiala 3D – 2D si comprimarea cromatica (CAN si CC) pot induce la nivel  perceptiv o expandare a senzatiilor si trairilor.

[Cristian Chitaru]

                                                                        
Finalul, documentul atasat.

[Eugen Belivac]

Excelente randuri. Felicitari! Sper ca cei care doresc cu adevarat sa invete fotografie sa citeasca cu mare atentie!